Familia Bălăceanu locuiește în Ștefan Odobleja, într-o casă degradată, în condiții foarte dificile. Familia este formată din Mircea – Eugen 55 ani, soția sa Ionica 45 ani și fiica lor, în vârstă de 19 de ani.
Familia nu are apă curentă și nici energie electrică, iar veniturile sunt foarte mici. În prezent, cei trei trăiesc dintr-un ajutor social de aproximativ 700 de lei, iar atunci când găsesc de lucru, încearcă să câștige bani muncind cu ziua.
Pentru a-și asigura cele necesare, Mircea – Eugen merge la un localnic din sat și îl ajută la diferite treburi, în special prin gospodărie și grădină. Pentru munca depusă, primește uneori și alimente, care îi ajută să pună ceva pe masă pentru familie.
În aceste condiții, cumpărarea lemnelor pentru iarnă este o cheltuială pe care familia cu greu și-o poate permite. Casa în care locuiesc este degradată, iar lipsa curentului și a apei adaugă și mai multe dificultăți vieții de zi cu zi. Lemnele sunt necesare pentru a putea încălzi locuința în perioada rece și pentru ca familia să poată trece iarna în condiții mai sigure și mai puțin apăsătoare.
„Într-o casă fără apă și fără curent, o familie încearcă să treacă fiecare zi cu foarte puțin, iar iarna aduce o grijă în plus: lemnele pentru încălzire.”

1 m³ din 3 m³
Mai lipsesc 2 metri cubi.
Plata se face securizat, prin Stripe. La final alegi dacă donația apare cu prenumele tău sau anonim.
Alți 3 oameni s-au uitat la familia asta zilele trecute.
Poți dărui cât poți, restul îl duc alții.
Cheamă pe cineva care poate
Un link trimis unui prieten poate aduce metrul cub care lipsește.
Scrie-ne la fundatia@tabor.ro și îți trimitem contractul de sponsorizare.
Esență tare, uscată, tăiată pe măsura sobei.
Duse în curte și stivuite sub șopron.
Pozele din ziua livrării, pe email.